4 sfaturi pentru a-ţi închiria casa repede şi la un preţ bun

Deşi în Capitală şi în marile oraşe ale ţării cererea pentru închirieri e mare, potenţialii clienţi sunt pretenţioşi şi nu sunt dispuşi să accepte orice.Comparativ cu vânzarea unei locuinţe, închirierea provoacă mult mai puţine bătăi de cap. Asta nu înseamnă însă că lucrurile pot fi făcute oricum. Şi într-o asemenea situaţie, există câteva sfaturi practice pentru proprietarul dornic să-şi valorifice cât mai bine proprietatea.Sebastian Deac, broker/owner al agenţiei Vision Real Estate, formulează câteva astfel de recomandări:1. Stabileşte preţul corect!

 

Poate că ai impresia că, cu cât vei cere un preţ mai mare pe casa ta, cu atât vei câştiga mai mult. O asemenea logică nu se aplică însă întotdeauna într-o piaţă liberă. Chiar dimpotrivă: un preţ situat peste media pieţei poate face ca proprietatea ta să „stea pe tuşă” câteva luni bune, ceea ce echivalează cu bani pierduţi. Deac spune că cea mai mare cerere pentru închirieri este pe segmentul de garsoniere şi apartamente cu două camere, într-o plajă de la 200 la 400 de euro. Teoretic, aici nu ar trebui să fie foarte greu să stabileşti un „preţ corect”. Comparaţia cu ofertele similare din piaţă este întotdeauna un foarte bun instrument în acest sens.Pe segmentul locuinţelor mai scumpe, cu chirii de peste 500 de euro, este ceva mai greu să determini preţul corect al unei proprietăţi. Acesta este motivul pentru care reprezentantul Vision real Estate recomandă apelul la un specialist în domeniu, care poate să evalueze mai bine locuinţa şi să identifice mai clar o nişă de clienţi. Poziţionarea corectă a unei proprietăţi este cu atât mai importantă pe un segment cu o cerere mai mică.2. Dă un nou look casei tale!

Poate chiar mai mult decât în cazul vânzării, felul cum arată o locuinţă scoasă la închiriat este extrem de important. Astfel, dacă în anumite situaţii un client poate hotărî să cumpere o casă nu foarte bine întreţinută în ideea de a face el însuşi câteva lucrări de renovare, un potenţial chiriaş nu se va angaja niciodată la aşa ceva, pentru o casă care nu este nici măcar a lui. Primul pas în îmbunătăţirea imaginii locuinţei tale constă în igienizarea acesteia – zugrăvire, curăţenie etc.Apoi, asigură-te că totul funcţionează bine în casă – este mai bine să înlocuieşti, spre exemplu, o baterie defectă înainte de a închiria, când poţi obţine un preţ mai bun, decât să fii nevoit să scazi preţul, iar apoi să o înlocuieşti oricum când se va strica.Nu în ultimul rând, Deac crede că este preferabil ca o locuinţă să fie scoasă la închiriere mobilată şi cu toate utilităţile, în condiţiile în care circa 80% dintre potenţialii chiriaşi caută astfel de oferte. Diferenţa de preţ dintre două proprietăţi similare, una mobilată şi alta nu, poate ajunge la circa 10-20%. În cazul în care locuinţa ta nu este absolut deloc mobilată, este bine să te gândeşti dinainte în cât timp s-ar amortiza o astfel de investiţie, iar abia apoi să iei o decizie în acest sens. Există şi clienţi, în special familii, care au deja mobilă şi produse electrocasnice, dar locuiesc în chirie.3. Nu uita de promovare!

Dacă ai îndeplinit toate cerinţele de punctul anterior, sunt şanse mari să te gândeşti că proprietatea ta arată atât de bine încât este imposibil ca cei care o văd să nu se „îndrăgostească” din prima de ea. Acest lucru poate fi adevărat, dar nu înseamnă şi că vei reuşi să închei o tranzacţie rapid. Adeseori, primul contact pe care îl are un potenţial chiriaş cu locuinţa ta este prin intermediul unui anunţ postat pe internet. Dacă fotografiile lipsesc, sunt de proastă calitate sau insuficiente, dacă descrierea proprietăţii e sumară sau absentă, sunt şanse mari ca respectivul client să nu se deranjeze să dea nici măcar un telefon, cu atât mai mult să facă o vizionare. Poţi alege să apelezi pentru aceasta la un broker profesionist lăsând această sarcină, precum şi cea a filtrării clienţilor, pe umerii lui.4. Contractul dă încredere ambelor părţi

Pe lângă protecţia bilaterală pe care o asigură un contract de închiriere, un proprietar care solicită el însuşi semnarea unui astfel de document capătă o mult mai mare credibilitate în faţa clientului. O asemenea măsură îi arată chiriaşului că poate avea încredere în tine. O atenţie deosebită trebuie acordată clauzelor din contract, care trebuie să fie echilibrate, agreate de ambele părţi. La acest capitol, este recomandată consilierea unui specialist.  Sursa: www.imobiliare.ro

1 COMMENT

  1. Buna, sunt un agent de publicitate al unei firme de curatenie. poti sa imi lasi te rog niste date de contact? As dori sa aflu daca scrii si text de promovare referitor la teme ca casa, amenajari locuinte, curatenie. Apreciez felul dvs. de scriere si doresc o colaborare. Astept un raspuns.

LEAVE A REPLY